E imposibil sa scrii intr-un autocar aruncat de pe un deal pe altul sub o ploaie plictisitoare. Dupa atatea ganduri rasturnate cu talpile in sus la fiecare serpentina nu-ti ramane decat sa incerci sa dormi. Te asezi in cea mai comoda pozitie imposibila, amestecandu-ti vertebrele sub cap ca numerele necastigatoare intr-o caciula.
Au trecut cinci minute de cand sperai sa fi trecut o zi si dintr-odata miauna o sirena. O sirena de politie. Fiu-iu-iu-iu, ca o soprana careia i-a suflat vantul partitura. Deschizi ochii si, inainte sa te dezmeticesti, o masina explodeaza la numai cativa pasi de tine. Oamenii tipa, iar tie iti trebuie cateva clipe sa iti dai seama de ce nu-i intelegi. tipa in rusa. Esti in drum spre Chisinau si-ti amintesti ca atipisei tocmai cu gandul ca e ciudat ca filmele din autocar sa fie dublate in rusa si sa n-aiba subtitrare.
Ce e interesant la autocare e ca te tin neclintit in timp ce arunca sub tine duble continui si sensuri interzise. Simti ca faci schimb cu drumul: el e cel ce te strabate, miscandu-se la stanga cand unii ar zice ca de fapt faci dreapta si venind inspre tine in timp ce altii, mai lipsiti de imaginatie, ar spune ca inaintezi.
Ploua torential, intr-o bezna asa de neagra incat te intrebi cum de nu se calca stropii pe picioare. Lumina vine numai de la exploziile periodice de la televizor. Din toate scapa un actor arhicunoscut, al carui nume iti scapa si el. O doamna, la doua banchete in fata ta, iti indeparteaza periodic degetele de la picioare sub niste ciorapi roz, putin scamosati, pe care se aseaza la rastimpuri lumina stranie a exploziilor dublate in limba rusa.
Dupa ce serpentinele s-au saturat sa ne tot arunce dintr-o mana intr-alta, ca un jucator de baseball plictisit, am iesit in sfarsit din munti. Dar am ajuns pe un drum plin de gropi, care nu ne mai arunca in lateral, ci in sus si-n jos, facandu-ne sa sarim din sandale. In conditiile astea nu se poate scrie.
Au trecut cinci minute de cand sperai sa fi trecut o zi si dintr-odata miauna o sirena. O sirena de politie. Fiu-iu-iu-iu, ca o soprana careia i-a suflat vantul partitura. Deschizi ochii si, inainte sa te dezmeticesti, o masina explodeaza la numai cativa pasi de tine. Oamenii tipa, iar tie iti trebuie cateva clipe sa iti dai seama de ce nu-i intelegi. tipa in rusa. Esti in drum spre Chisinau si-ti amintesti ca atipisei tocmai cu gandul ca e ciudat ca filmele din autocar sa fie dublate in rusa si sa n-aiba subtitrare.
Ce e interesant la autocare e ca te tin neclintit in timp ce arunca sub tine duble continui si sensuri interzise. Simti ca faci schimb cu drumul: el e cel ce te strabate, miscandu-se la stanga cand unii ar zice ca de fapt faci dreapta si venind inspre tine in timp ce altii, mai lipsiti de imaginatie, ar spune ca inaintezi.
Ploua torential, intr-o bezna asa de neagra incat te intrebi cum de nu se calca stropii pe picioare. Lumina vine numai de la exploziile periodice de la televizor. Din toate scapa un actor arhicunoscut, al carui nume iti scapa si el. O doamna, la doua banchete in fata ta, iti indeparteaza periodic degetele de la picioare sub niste ciorapi roz, putin scamosati, pe care se aseaza la rastimpuri lumina stranie a exploziilor dublate in limba rusa.
Dupa ce serpentinele s-au saturat sa ne tot arunce dintr-o mana intr-alta, ca un jucator de baseball plictisit, am iesit in sfarsit din munti. Dar am ajuns pe un drum plin de gropi, care nu ne mai arunca in lateral, ci in sus si-n jos, facandu-ne sa sarim din sandale. In conditiile astea nu se poate scrie.