joi, 10 noiembrie 2016

Colorat vs intunecact

In urma cu cateva zile Daniela a decis sa-si premieze cititorii, fiindca sunt una din ei mi-a oferit premiul de ‘‘Cel mai colorat blogut”. Mersi Daniela pentru premiu si multi pupici.

Caci fiecare zi are si parti bune si parti rele, am primit o leapsa putin cam intunecata si cu intrebari cam sarite de pe fix:

joi, 20 octombrie 2016

Comprimarea timpului sau teoria celor 16 ore in loc de 24 !

”Timpul este cel mai bun profesor. Din pacate, el isi omoară toti elevii.” [Friedrich Nietzsche]

Timpul este o durata, o perioada masurata in ore si pe care fiecare este liber sa o consume dupa bunul plac…Dar problema apare cand acesta trece prea repede, uneori neobservat, alteori nesemnificativ…si de cele mai multe ori pe langa noi, in ciuda eforturilor de al gestiona corespunzator in concordanta cu durata zilei…

In ultimii anii tot mai multe persoane sustin ca nu mai simt cand trec orele…le confunda cu minutele, observa ca ziua mai ca se imbina cu noaptea si totul e un haos, unul organizat cei drept…dar tot un haos in esenta sa.

Si toate acestea nu sunt rodul imaginatiei, al oboselii sau al unui program mult prea incarcat ci din cauza ca timpul se contracta, iar durata unei zile s-a redus aproape la jumatate, astfel ca traiesc  in 24 de ore, doar 16.

Cauza ar fi frecventa de vibratie numita oscilatie Schumann a Terrei.Valoarea acestei frecvente, 8 Hz, coincide pe anumite segmente cu ritmul alfa al creierului uman, cel asociat starii de relaxare, de armonie cu noi insine. Conform estimarii specialistilor, pana in anul 1978, acest “pulsi al planetei s-a mentinut constant, asa cum a fost si in ultimii 10.000 de ani. Insa, in jurul acestei date s-a intamplat ceva si oscilatia a crescut spre 13 Hz… Desi au trecut 30 de ani, nu s-a gasit nicio explicatie plauzibila pentru modificarea inregistrata.

Iar despre cei nascuti dupa ’78 se spune ca au creierul “acordat” pe noua oscilatie. 13 Hz inseamna domeniul de functionare beta al creierului, adica activitate cerebrala constienta, starea de treaz, gandirea logica, analitica. Cu alte cuvinte, relaxarea nu mai poate fi la fel de profunda, la fel de sincronizata cu stimulii electromagnetici subtili din exterior, iar creierul galopeaza chiar si atunci cand el crede ca se afla in stare de liniste.

Tot aceasta cauza ar putea fi explicatia cresterii numarului de persoane supradotate, cu IQ peste medie sau cu capacitati psihice incadrabile in fenomene “paranormale, foarte adaptabile la factorii de stres din mediu.

Iar geofizicienii intrevad, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, posibilitatea certa de inversare a polilor magnetici ai Pamantului, cu influente deosebite asupra psihicului si sanatatii omului si celorlalte vietuitoare, plante si animale…[sursa]

Pana la indeplinirea teoriilor si prezicerilor geofizicienilor un lucru este cert, comprimarea timpului este reala si ne afecteaza pe toti !

Voi cum va ”descurcati” cu timpul ? Ati simtit aceasta comprimare a sa?

vineri, 18 martie 2016

Cum se poartă sufletul

Sufletul meu imi vine ca o manusa. Mi-l trag pe maini ca sa pot cunoaste oameni si ca sa pot gesticula convingator.

Uneori mi-l strecor sub talpi ca sa fiu mai inalt, apoi il scutur, mi-l fac monoclu si pornesc la drum. Cand ajung la linia orizontului imi trag iarasi sufletul pe maini si ma apuc de scris. Daca lovesti tastele cu sufletul literele se aseaza mai frumos.

Cand ma culc ma infasor in suflet ca sa-mi tina de cald si de vise. Cand ma trezesc ma spal cu el pe dinti si pe fata, pregatindu-ma sa fiu toata ziua sincer. Daca ploua mi-l fac uneori umbrela, sa ma apere de melancolie, alteori – pahar, sa-mi adun picaturi pentru cand nu vor mai fi.

Imi port sufletul mereu pe dinafara, in vazul lumii, si nu-i inteleg pe cei care si-l poarta pe dinauntru. Sufletul e facut sa stea la lumina, ca sa-i faca pe oameni scanteietori. Daca-l tii inauntru se zbate sa te intoarca pe dos. De-aici vin bataile de cap, spasmele musculare si golurile in stomac.

Mie sufletul imi vine ca o manusa. Nici nu stiu daca eu sunt al lui sau el e al meu si cine de cine are grija. Important e ca ne potrivim. si-atunci las pe toata lumea sa il vada.

luni, 15 februarie 2016

Neintamplari de pe drum

E imposibil sa scrii intr-un autocar aruncat de pe un deal pe altul sub o ploaie plictisitoare. Dupa atatea ganduri rasturnate cu talpile in sus la fiecare serpentina nu-ti ramane decat sa incerci sa dormi. Te asezi in cea mai comoda pozitie imposibila, amestecandu-ti vertebrele sub cap ca numerele necastigatoare intr-o caciula.

Au trecut cinci minute de cand sperai sa fi trecut o zi si dintr-odata miauna o sirena. O sirena de politie. Fiu-iu-iu-iu, ca o soprana careia i-a suflat vantul partitura. Deschizi ochii si, inainte sa te dezmeticesti, o masina explodeaza la numai cativa pasi de tine. Oamenii tipa, iar tie iti trebuie cateva clipe sa iti dai seama de ce nu-i intelegi. tipa in rusa. Esti in drum spre Chisinau si-ti amintesti ca atipisei tocmai cu gandul ca e ciudat ca filmele din autocar sa fie dublate in rusa si sa n-aiba subtitrare.

Ce e interesant la autocare e ca te tin neclintit in timp ce arunca sub tine duble continui si sensuri interzise. Simti ca faci schimb cu drumul: el e cel ce te strabate, miscandu-se la stanga cand unii ar zice ca de fapt faci dreapta si venind inspre tine in timp ce altii, mai lipsiti de imaginatie, ar spune ca inaintezi.

Ploua torential, intr-o bezna asa de neagra incat te intrebi cum de nu se calca stropii pe picioare. Lumina vine numai de la exploziile periodice de la televizor. Din toate scapa un actor arhicunoscut, al carui nume iti scapa si el. O doamna, la doua banchete in fata ta, iti indeparteaza periodic degetele de la picioare sub niste ciorapi roz, putin scamosati, pe care se aseaza la rastimpuri lumina stranie a exploziilor dublate in limba rusa.

Dupa ce serpentinele s-au saturat sa ne tot arunce dintr-o mana intr-alta, ca un jucator de baseball plictisit, am iesit in sfarsit din munti. Dar am ajuns pe un drum plin de gropi, care nu ne mai arunca in lateral, ci in sus si-n jos, facandu-ne sa sarim din sandale. In conditiile astea nu se poate scrie.

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Momentul Potrivit

Momentul Potrivit vine destul de rar. După estimările mele, cam o dată la două sute de ani, asa că nu toată lumea se întâlneste cu el. Momentul Potrivit e atunci când stai atât de bine din punct de vedere spiritual si material încât poti să te apuci în sfârsit de ti-ai dorit dintotdeauna fără să trebuiască să-ti asumi riscuri.

E atunci când ai destui bani pusi deoparte încât poti renunta fără grijă la ce faci acum pentru a face ceva mult mai plăcut, dar din care nu stii dacă o să poti face alti bani. E atunci când esti pregătit emotional pentru o nouă relatie sau pentru a o lua cu totul de la capăt, în alt oras, în altă tară, în altă lume. E atunci când ai învătat destule, profesional vorbind, încât să treci la nivelul următor. E atunci când toată lumea va fi fericită si relaxată, ca să nu trebuiască să superi pe nimeni cu anuntul tău, cu decizia ta. Momentul potrivit e când toate cele de mai sus, plus alte câteva cerinte - personalizabile, sunt îndeplinite simultan. Norocosii care au parte de sinergia asta confortabilă sunt destul de putini, dar cei mai multi dintre ei reusesc în tot ce întreprind.

Doar că sunt putini. De fapt, atât sunt de putini norocosii ăstia încât eu, de exemplu, nu am cunoscut niciunul niciodată. Am cunoscut însă pe altii, din altă categorie de norocosi, care au avut pur si simplu puterea de a trece la treabă. Ei mi-au părut dintotdeauna – nu naivi, cum îi crede lumea – ci mai realisti decât toti ceilalti.

joi, 17 decembrie 2015

Desenam acum cativa ani..

Erau nişte momente grele pentru un copil, chiar foarte triste. Atunci am plâns mai mult ca un bebeluş...simţeam că nu aveam nimic şi pe nimeni şi că singura cale de scăpare era arta. Am început să scriu dar gândurile mi-au fost aruncate la gunoi pentru că erau nişte prostii. Am scris versuri, credeau că sunt îndrăgostită, desenam...îmi făceam planuri. Am suferit enorm. Un om care nu are libertate e un nimeni.

       Nu sunt artistă, nu am talent la nimic special. Vorbesc mult, nu scriu bine, nu îmi plac foarte mult detaliile, mă încurc când vorbesc, ţip, mă enervez, nu cânt bine dar îmi place să mă prostesc chiar dacă alţii spun"Flori, fi serioasă!" Hai bâşti!. Cât despre desenat... te închini, aşa m-am închinat eu când am văzut un desen,oribil, de acum vreo 4 ani şi ţin minte când l-am desenat cât sufeream. Acum nu pot spune multe despre el...numai că acum câţiva ani am scris pe spate nişte rânduri şi mă face să îmi dau seama că încă sufăr...

    Acest desen a fost creat în urma unei nevoi de a-mi exterioriza sentimentele, ideile şi viziunile. Exprimă nevoia de libertate, fizică, psihică şi morală. Norii reprezintă visul, speranţa iar motivele de semicerc reprezintă faptul că autoarea e în căutare de ceva, având doar jumătate din acel lucru. Omul care vine din cer şi întinde mâna reprezintă puritatea ,fiind gol,sau pe jumătate gol...apoi faptul că este sus reprezintă distanţa, diferenţa dintre cei doi. Soarele care răsare reprezintă prosperitatea dimineţii, reîmprospătare, pasul spre o nouă zi. Marea reprezintă viziunea amplă a viitorului. Piatra reprezintă momentul în care se afla personajul din primplan. Piatra are cioturi ceea ce reprezintă frământările personajului datorită locului unde se află. Motivul femeii aproape goale înseamnă dorinţă,motivaţie, răbdare deoarece e înconjurată de multă apă ceea ce înseamnă speranţă. Întinzând mâna spre cer reprezintă atingerea absolutului. Mâna stângă întinsă rigid reprezintă pata de regret dar şi o posibilă ascensiune a sufletului.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Romania plina de praf si caldura

Ma doare capul! Rau! De la caldura si de la aerul conditionat. Imi bate soarele in cap prin parbriz si in acelasi timp jetul rece de aer ma loveste in fata. Combinatia e naucitoare. Pur si simplu sunt atat de ametit incat abia am condus pana aici.

Mai am de condus azi asa ca ma gandeam sa trag pe drepata ca tiristii, pana se mai racoreste sau macar pana nu mai bate soarele. Am fost in Galati. Am constatat ca soferii galateni habar n-au sa conduca. Sau i-a lovit pe toti caldura asa de tare incat fac prostii incredibile. Dar nu vorbesc numai de intoarceri pe linie dublu continua sau momente in care ti se taie fata si esti obligat sa franezi la maxim ca sa eviti un acrosaj, sau la treceri pe rosu, la neacordare de prioritate.

Ma refer la nesimtire crasa in trafic, lipsa de respect, prostie dusa la maxim. Spun acum despre galateni pt ca am traversat orasul lor de 2 ori. Dar situatia e generala. Si in Braila s-a intamplat la fel. Si dimineata la 5.30 in Bucuresti. Desi erau doar 3 masini pe strada. Oamenii n-au pic de respect pt cei de langa ei, n-au pic de respect nici pentru ei insisi. Claxoneaza ca apucatii cand se face verde la semafor desi masina din fata nu a intarziat la plecare. Claxoneaza de fapt in orice imprejurare. Mi s-a facut o sila! Nu mai suport traficul asta infernal compus din masini conduse de oameni care se comporta ca animalele!

Conducand si vazand prostie dupa prostie, mi-am adus aminte de un episod exemplar din germania. Stateam pe prima bada a unei alei de aproximativ 2 km care ducea intr-o parcare a unei expozitii uriase. Coada de masini se intindea pe toata lungimea aleii dar era ocupata doar o banda. Cu toate astea nimeni nu iesea din coloana sa depaseasca pe banda libera ca sa intre in fata. Si toate masinile care veneau de pe sosea, se asezau cuminti pe prima banda la coada. NIMENI! In 7 zile in care am stat la coada aia dimineata n-am vazut nici macar o masina facand depasirea. Respect? Cultura? Educatie? Nu stiu! Oricum ceva ce noi nu avem. In mod sigur.