Uneori mi-l strecor sub talpi ca sa fiu mai inalt, apoi il scutur, mi-l fac monoclu si pornesc la drum. Cand ajung la linia orizontului imi trag iarasi sufletul pe maini si ma apuc de scris. Daca lovesti tastele cu sufletul literele se aseaza mai frumos.
Cand ma culc ma infasor in suflet ca sa-mi tina de cald si de vise. Cand ma trezesc ma spal cu el pe dinti si pe fata, pregatindu-ma sa fiu toata ziua sincer. Daca ploua mi-l fac uneori umbrela, sa ma apere de melancolie, alteori – pahar, sa-mi adun picaturi pentru cand nu vor mai fi.
Imi port sufletul mereu pe dinafara, in vazul lumii, si nu-i inteleg pe cei care si-l poarta pe dinauntru. Sufletul e facut sa stea la lumina, ca sa-i faca pe oameni scanteietori. Daca-l tii inauntru se zbate sa te intoarca pe dos. De-aici vin bataile de cap, spasmele musculare si golurile in stomac.
Mie sufletul imi vine ca o manusa. Nici nu stiu daca eu sunt al lui sau el e al meu si cine de cine are grija. Important e ca ne potrivim. si-atunci las pe toata lumea sa il vada.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu