Ca sa nu uit. Desi nu prea uit, decat daca vreau. Dar acum nu vreau sa uit. Da, da, sa ma concentrez, ca uit si ce vreau sa zic. Da’ simt, deci nu pot sa uit. Heh.
Nota pentru mine (si pentru tine, nu-s egoista cu notele; nu, nu cu alea pe care le dau dadeam barbatilor): prietenii-s relativi. Ihim, m-am trezit si eu. M-am tot trezit, da’ uit, cum ziceam, si-am zis sa pun aici. Si cand o sa ma mai loveasca cheful de vreun derapaj, promit sa fiu cuminte si sa trec intai pe aici, ca sa-mi amintesc.
Doooh, si partea masochista din mine cu ce se mai alege? In fine, bottom line-ul e ca, in afara de vreo trei persoane pentru care-as muta muntii (cine dracu’ ar vrea sa mut muntii? oare de ce se spune asa?) si carora nu li s-a spus vreodata asta, si de familie, n-as misca un deget pentru altcineva. Uneori, si sa nu faci e bine. Dar asta-i o alta poveste. Prefer sa-mi conserv timpul, distanta, masa, energia si cantitatea de miscare. Asa, ca-n teorie, pentru binele unei practici care sa te pastreze intact.
Si un time-out, cat sa prind o minge si sa explic ceva: vorbim de rational aici. Unul pur, sticlos, la costum si cravata, cu servieta in mana si cu pantofii facuti. Cu ceas Vacheron Constantin si cu excel-ul la zi. Un rational impus, care nu-si da voie sa se imbete cu Salitos, care nu vrea sa produca in copil intr-un rahat de tara, care s-a saturat de jur si si-a creat altul. Dar sa servesc mingea, ca se termina partida.
Viata asta e o curva a dracului de frumoasa. E, probabil, roscata, guraliva si se plictiseste repede. Si ca sa nu se plictiseasca, face chestii. Si, ca sa ne fie clar: m-ai transat cum ai putut mai bine, cu maini in sold si cu remarce din Danielle Steel, o sa-ti transezi singura cadavrele si o sa-ti bei singura cafelele. Ca nu tine. Iar daca a tinut, inseamna ca a fost cafeaua prea buna.
Altfel, sunt oameni cu care nu ma aud cu anii si pentru care as zbura in miez de noapte pana-n Burkina Faso, sa cimentam prietenia ingropand un cadavru. Si se stiu. Si atat.
